Istoria companiei

description

De aici a început totul

La baza ideei a fost necesitatea

Aceasta a apărut după cumpărarea unui lot pomicol lui Eduard Popa, fiind în prezent administratorul firmei, dar pe atunci manager logistică, import și certificare într-o companie de import a produselor alimentare, venit aici din liceu unde lucrase profesor. Își imagina o căsuță de vis pe acel lot pomicol cu o amenajare a ogrăzii foarte deosebită și foarte practică, astfel împreună cu viitoarea sa soție, pe atunci studentă la facultatea de arhitectură și urbanism au proiectat visul lor.

Avea soluții pentru tot: apă, căldură, electricitate, aerisire, canalizare, etc, chiar și în cazuri de forță majoră. Însă pentru evacuarea apelor uzate din casă și stocarea acestora nu prea s-a gândit, știa că va face două gropi, în una se vor scurge apele uzate de la WC, iar în cealaltă groapă restul apelor menajere de la tehnica sanitară rămasă. Se mai sfătuia cu prieteni și rude care lucrau în domenii ce țin de construcție și rețele inginerești, neapărat și cu tatăl său. Vorbind cu taică-sul că dorește să sape gropile în formă de ulcior, cum se face la sudul Moldovei, acesta i-a spus că așa ceva nu e posibil, pentru că pământul este foarte nisipos și se vor dărâma malurile. I-a mai comunicat că o soluție ar fi să sape groapă în formă de dreptunghi și să o acopere cu o placă trainică din beton armat. DE AICI A ÎNCEPUT TOTUL.

A început să studieze prin intermediul internetului ce se poate de făcut. În primele zile a înțeles că există așa numitele mini stații de epurare și fose septice, că acestea nu au nevoie de curățare permanentă, fiind încă și ecologice. Cel mai mult i-a plăcut carcasa din beton armat, fiind cea mai trainică din toate. A studiat aproape încă un an despre epurarea apelor menajere, cine și ce factori influențează pozitiv și negativ asupra epurării apelor. În acest an s-au studiat zeci și zeci de stații de epurare de volume mici și industriale, forme și mecanisme, literatură de specialitate, etc. Deja era clar ce dorește: stația care să fie cea mai trainică, să fie simplă în exploatare, să fie curățată cât mai rar posibil, să lucreze autonom și fără electricitate, să nu aibă nevoie de îngrijire, să lucreze fără a intra vreodată în stare de avariere, chiar și în cazuri de forță majoră și să fie realizată cu investiții minime. Cu toate acestea dorea ca epurarea să corespundă standardelor europene. În sfârșit a găsit soluțiile pentru toate dorințele sale. A ales carcasa din beton armat și a implementat o tehnologie inovatoare de epurare.

Când a înțeles că știe să rezolve problema evacuării apelor uzate menajere, s-a gândit că mulți oameni se confruntă cu asemenea probleme.

A citit undeva că la momentul acela 82% din populația Moldovei nu dispune de canalizare centralizată. Trecând un drum așa de anevoios, a înțeles că poate să ajute și alți oameni.

Primul prototip a luat naștere la lotul pomicol care îi aparținea. Ne fiind finalizată casa s-a realizat primul prototip. În tipul realizării acestuia au mai apărut întrebări, la care a găsit răspuns după niște studii suplimentare.

Primele rezultate:

Având dorința să ajute pe alții a început să construiască mini stații de epurare pentru rude și prieteni lucrând cot la cot cu ei. Apa în urma filtrării din stație era limpede și fără de miros. Mare i-a fost fericirea când la unul din aceștia a văzut că din apa burcută pe care o folosea în uz casnic (în scopuri tehnice), care era de culoare verzuie cu un miros simțitor, a ieșit după filtrarea din stație apă limpede fără de miros.

2010 Aici au început recomandările:

După recomandările pozitive apropiații prietenilor, deja deținători de aceste stații de epurare, își doreau și ei să beneficieze de asemenea sistem. În anul 2010, Eduard se eliberează din compania în care lucra și deschide un S.R.L. cu o gamă largă de servicii pe care știa că pe viitor le va putea dezvolta.

2012 Încă o încercare

Dorind să schimbe lumea spre bine în 2012 s-a angajat la unul din posturile de televiziune cu niște proiecte sociale care ar schimba totul... A înțeles că televiziunea nu este pentru asemenea scopuri, că aceasta are altă destinație și părăsește rândurile companiei de televiziune. În timpul serviciului la televiziune era telefonat de apropiații săi care recomandau oamenilor mini stații de epurare. Au fost clienți din aceste recomandări. Au fost și oferte de lucru din străinătate.

2013 Decizia prioritară

Știind situația din țară în privința evacuării apelor uzate, Eduard a luat decizia să rămână aici pentru a ajuta populația să soluționeze această problemă și să continue lucrul în perfecționarea creației sale. În 2013 a mers la AGEPI să depună cererea pentru a-și breveta invenția.

2014 Brevetul de invenție

În urma la multe probleme din sistemul moldovenesc, în anul 2014 totuși obține brevetul de invenție cu titlul: INSTALAȚIE PENTRU EPURAREA APELOR UZATE.

2015-2017 Montajul sistemelor de epurare - 100+

Peste 100 de sisteme de epurare după tehnologia sa au fost montate în Moldova.
EDUARD ERA DE NE OPRIT... Având peste 30 de tipuri de montaj a instalației sale, cu diferit funcțional hotărăște să alcătuiască complexe standarde cu sarcini concrete. Astfel au apărut 4 pachete pe tip de sol NISIP și 4 pachete pe tip de sol ARGILĂ: ECONOM, MEDIUM, PREMIUM și FULL. Avea și soluții pentru situații mai dificile unde doar el reușea să monteze un sistem de epurare. Aceste pachete rezolvau totul la cheie: reținerea deșeurilor menajere, evacuarea apei curate din sistemul de epurare, reciclarea apei în scopuri tehnice, etc.

2018 Fabrică pe roți - VENEȚIA, ITALIA

Instalațiile se făceau din beton armat monolit cu adaosuri de hidroizolații rezistente la condițiile agresive din interiorul acesteia. Un cetățean din Italia a spus că asta este o FABRICĂ PE ROȚI care la el în țară ar costa o groază de bani. Acest italian a spus că prin metoda aceasta s-ar putea rezolva problema mirosului și a ecologiei din VENEȚIA, această metodă permite intrarea materialelor de construcție pe intrările clădirii. După această discuție Eduard alcătuiește un prototip nou de instalație pentru Italia conform cerințelor și necesitățile din această țară.

2019 Idea ușor-greu

Condițiile climaterice nestabile - ploaie, ninsoare, etc, care măreau perioada de montaj, dar și emigrarea în masă a populației Moldovei după care a apărut deficitul de cadre care să lucreze cu betonul a făcut să apară o CARCASĂ DE GENERAȚIE NOUĂ care să rezolve absolut toate problemele din trecut. Tehnologia ECOLOGIC a fost integrată în carcasa de tip HIBRID-BRONI. Aceasta este inițial cea mai ușoară iar după montaj devine foarte grea. Este alcătuită din 2 pereți, 2 podele, 2 capace, între care la montaj se toarnă un amestec special care formează un scut monolit, pereții acestei carcase sunt compuși din 4 starturi de plastic și 2 umpluturi speciale. Carcasa este universală, se poate monta deasupra pământului, în pământ, în apă și absolut oriunde. Este elastică și tot odată foarte rigidă, rezistă la compresiuni înalte, frig, cald, etc. Începe să bio degradeze peste 100 de ani cu un tempou foarte rapid. În acestă carcasă au fost integrate tehnologii pentru diferite necesități: instalații pentru ape uzate menajere, pentru spălătorii auto, separatoare de hidrocarburi, pentru abatoare, pentru fabrici, pentru baze de odihnă, pentru restaurante, pentru sate și orașe, etc.

2020 Istoria continuă...

Vă mulţumim
Introduceţi vă rog email-ul DVS